In Romania sunt considerate metale pretioase, conform legii,
aurul, argintul si metalele platinice (platina, paladiul, ruteniul, rhodiul, osmiul si iridiul). Ruteniul, rhodiul, osmiul si iridiul nu se intalnesc de regula ca atare in bijuterii, ci sub forma de aliaje impreuna cu celelalte metale pretioase.
Ce simbolizeaza titlul metalului?
Titlul metalului reprezinta proportia de metal pretios fin continuta de un obiect, exprimata in miimi. Titlurile legale in Romania, sunt urmatoarele:
- pentru aur: 375 ‰, 500 ‰, 585 ‰, 750 ‰, 833 ‰, 900 ‰, 916 ‰ si aur fin 999 ‰
- pentru argint: 750 ‰, 800 ‰, 875 ‰, 916 ‰, 925 ‰ si argint fin 999 ‰
O terminologie mai veche este uneori folosita pentru a simboliza titlul aurului. Aceasta terminologie foloseste ca unitate de masura Karatul (pronuntat karat, pl. Karate ) prescurtat Kt. sau K. Astfel aurul fin (999 ‰) mai este descris ca aur de 24 Kt. Acest lucru inseamna ca din 24 de parti ale un intreg toate 24 sunt aur fin.
AURUL
Aurul este un metal pretios, de culoare galbena, stralucitor, foarte maleabil si ductil, folosit pentru fabricarea obiectelor de podoaba, de arta, a bijuteriilor, a monedelor (servind din aceasta cauza ca si etalon al valorii). Aurul are simbolul Au.
Aurul nu se oxideaza in aer sau apa, prin urmare, aurul nu este afectat de aer, umezeala precum si de un mare numar de agenti corozivi. Aurul este prima optiune a bijutierilor datorita capacitatii sale de a fi turnat si modelat.
Atunci cand este pur, aurul este cel mai moale metal din lume. Avand in vedere ca este important ca metalul sa fie puternic si sa-si pastreze forma, aurul pur nu este ideal pentru fabricarea bijuteriilor.
Aurul fin (pur) are 24K, adică 100% aur. Aurul pur este foarte rar utilizat în fabricarea bijuteriilor. In cele mai multe cazuri,
bijuteriile de aur sunt fabricate din amestecul aurului cu cupru, argint sau zinc. Procentul de aur la aliajele sale este ceea ce determină puritatea acestuia.
Puritatea aurului este masurata in
carate, denumire folosita pentru a
indica procentajul de aur pur (aur fin), dintr-un aliaj de aur. Caratul (prescurtare "K sau Kt") este masura puritatii aurului. Ca masura a puritatii, un carat este 1/24 puritate din masa. Aurul de 18k este compus din 75% aur fin, aliat cu alte metale, astfel încât bijuteriile să aibă o duritate mai mare pentru purtarea lor zi de zi. Aurul de 14k conține 58.5% aur fin și 41,5% alte metale.
Cu cat aurul are mai multe carate, cu atat aliajul contine mai mult aur pur, prin urmare cu atat pretul bijuteriei este mai mare.
Aur 24 carate ______ 999 ‰
Aur 18 carate ______ 750 ‰ (750 ‰ inseamna 750 parti aur pur din 1000 parti de aliaj)
Aur 14 carate ______ 585 ‰ (585 ‰ inseamna 585 parti aur pur din 1000 parti de aliaj)
Aur 9 carate ______ 375 ‰ (375 ‰ inseamna 375 parti aur pur din 1000 parti de aliaj)
* ‰ = "la mie"
14 parti aur si 10 parti aliaj, creeaza aur de 14 kt (carate)
18 parti aur si 6 parti aliaj, creeaza aur 18 kt (carate)
24 parti aur creeaza aur 24 kt (carate)
Frumusetea aurului este data de
culoarea galbena, naturala a acestuia, de unde si denumirea culorii „auriu”. Insa culoarea naturala poate fi modificata prin alierea in diferite concentratii sau proportii, cu alte metale precum argint, paladiu, nichel sau cupru. De exemplu, un aliaj cu nichel duce la crearea aurului alb, in timp ce dintr-un amestec cu cupru reiese aurul roz, denumit de foarte multi si aur rosu. Culoarea aurului este determinată de doi factori: tipul metalului cu care este combinat (aliat) si procentajul separat al fiecarui aliaj in raport cu procentajul aurului (carataj).
Aurul alb reprezinta de fapt un aliaj intre aurul natural – galben – si cel putin un metal alb precum manganul, argintul sau paladiul. Aurul alb natural are o culoare gri-galbui si se aliaza cu argint zinc si paladiu. Pentru a accentua culoarea alba, aurul alb este placat cu rodiu (procedura numita rodiere). Placarea aurului cu rodiu este o practica curenta, insa nu ar trebui folosita decat peste aurul alb. Initial nu se observa, dar la purtare, placarea dispare si se face remarcata culoarea aurului placat. Rodiul nu se foloseste in aliaj cu aurul din motive economice – acesta fiind mult mai scump decat aurul.
Spre deosebire de aurul alb, aurul rosu este de fapt un aliaj intre aurul natural si cupru. De asemenea, este cunoscut sub numele de
aur roz; diferenta dintre aurul rosu si cel roz este data de cantitate de cupru care este folosita. Deoarece a fost popular in Rusia la inceputul secolului al XlX-lea, acest metal este, de asemenea, cunoscut sub numele de aur de/din Rusia, cu toate ca, in prezent, acest termen nu mai este folosit.
Aurul verde, care de fapt are o nuanta usor verzuie, este un aliaj creat dintr-un amestec de aur, argint si cupru sau cadmiu. De exemplu, aurul verde de 18K, contine un amestec obligatoriu de 75% aur, 20% argint si 5% cupru. Aurul verde a fost descoperit de catre Libieni cu mult timp în urma, undeva in jurul anului 860 i.e., sub numele de electrum, un aliaj natural de argint si aur.
Aurul negru se poate obtine prin diferite metode: galvanizare/ rodinare - folosind rodiu negru si ruteniu si patinare - adica aplicarea unor compusi care contin sulf si oxigen.
PLATINA
Platina este cel mai nobil metal folosit la crearea bijuteriilor. Spre deosebire de aurul alb (care include in componența sa aur galben si aliaj specific alb), platina
are culoarea naturala alba, astfel incat nu necesita rodinare pentru a obtine o stralucire deosebita. Bijuteriile din platina doar se lustruiesc, obtinandu-se astfel o nuanta ce nu va disparea niciodata. In plus, spre deosebire de aur, nu exista persoane alergice la platina. Comparativ cu aurul de 14/18k, unde densitatea aurului fin (pur) din componenta finala a bijuteriei este de 585/750 unitati pe mie, in cazul bijuteriilor din platina, aceasta se regaseste in proportie de 95% (restul de 5% fiind alte metale). Procedurile de turnare si finisare a bijuteriilor din platina sunt mult mai complexe si delicate decat in cazul aurului alb. Din aceste motive, o bijuterie din platina va fi intotdeauna
mai costisitoare ca una din aur, dar si mai pretioasa, si mai rezistenta in timp.
ARGINTUL
Argintul este un metal pretios de culoare alba-cenusie, stralucitor, maleabil si ductil, avand diferite intrebuintari (in industria bijuteriilor, la baterea monedelor, in giuvaiergie, in fotografie, oglinzi, etc.). Argintul are cea mai mare conductabilitate electrica din toate metalele si cea mai mare conductabilitate termica din toate elementele. Argintul are simbolul Ag. Argintul este folosit si in aliaje pentru a oferi unor alte metale pretioase o nuanta mai deschisa. Argintul este mai ieftin decat aurul, dar este totusi considerat un metal pretios. Argintul nu este utilizat pentru montarile pietrelor pretioase si/sau semipretioase nu neaparat din cauza diferentei mari de valoare sau pret, ci pentru ca pietrele se pot desprinde usor din montura.
La fel ca si aurul, argintul este prea moale si nu poate fi folosit ca atare in productia de bijuterii. In mod normal, bijuteriile sunt realizate din argint veritabil (argint standard), un aliaj format din 92.5 ‰ argint (925 ‰*, adica 925 parti argint fin din 1000 parti aliaj) si 7.5 % cupru (75 parti cupru din 100 parti aliaj). Argintul veritabil este mai dur decat argintul pur si are un punct de topire mai mic. De asemenea, alierea cu cuprul ofera aliajului de argint o durabilitate sporita. Argintul nu are o unitate de masura a puritatii asemanatoare caratului in cazul aurului, dar bijutierii considera argintul
925 ‰ ca fiind cel mai pur argint. Bijuteriile din argint pot fi placate cu rodiu sau aur, pentru un aspect mai lucios.
Argintul are tendinta de
a se oxida la contactul cu aerul, cu umezeala, de aceea se matuieste si se innegreste daca nu este purtat. O solutie ar fi sa le patrati in pungi ziplock, din care scoateti bine aerul. In plus, problema celor care traiesc in orase cu
atmosfera poluata, este faptul ca argintul este atacat de poluantii din atmosfera, mai ales de sulf, oxidand si innegrindu-se. De aceea unii prefera placarea cu rodiu, ca fiind cea mai buna solutie pentru a ne proteja si de metalul prezent in aliaj, si de oxizii formati pe bijuterii.
Apoi, trebuie retinut faptul ca orice fel de metal poate oxida, in functie de
PH-ul pielii purtatorului. Argintul oxideaza cu cat PH-ul pielii este mai mare. Acest lucru se aplica si bijuteriilor placate cu argint, sau cele din materiale adiacente. Putem controla nivelul de PH al corpului, pentru ca bijuteriile sa nu mai oxideze atat de rapid prin alcalinizarea corpului, printr-o alegere corespunzatoare de alimente alcaline (preponderent fructe, legume, seminte), in defavoarea celor acide (carne, lactate).
Produsele cosmetice pe care le folosim zilnic, cremele de corp, lotiunile, cremele de maini, serurile gelurile, toate au diverse compozitii care fac reactie cu metalul bijuteriilor purtate. Sfatul nostru este sa dati jos bijuteriile atunci cand folositi aceste produse si sa le repurtati atunci cand cremele sunt total absorbite de catre piele.
Transpiratia este si ea un factor decisiv in ceea ce priveste modificarea culorii si calitatii bijuteriilor. Mai ales vara, cand aceasta este abundenta, bijuteriile vor suferi modificari din cauza ei si pe timpul noptii, atunci cand corpul transpira mai mult.
Anumite tipuri de material sau tesatura pot cauza oxidarea bijuteriilor. De exemplu, lana este de evitat atunci cand sunt purtate bijuterii care intra in contact cu hainele.
Pentru a readuce argintul la culoarea si stralucirea pe care a avut-o la inceput, exista cateva
proceduri de curatare si indepartare a nuantelor nedorite ale argintului, cauzate de oxidare. O metoda este fierberea lor in apa cu sapun/detergent de vase. O alta ar fi frecarea bijuteriilor de argint cu o periuta fina si bicarbonat de sodiu, dupa care veti clati si sterge bijuteria cu o carpa sau un material moale din bumbac. Sau intr-un vas combinati apa fiarta cu una-doua linguri de bicarbonat si lasati bijuteria acolo timp de cateva minute. O scoateti, o clatiti cu apa si o uscati cu ajutorul unei carpe moale din bumbac. Puteti gasi pe Internet si solutii si carpe speciale, impregnate cu substante care ajuta la curatarea bijuteriilor.
Placarea cu Rodiu
Rodiul este un metal rar (se gaseste in cantitati foarte mici pe planeta), ceea ce il face cel mai scump metal pretios din lume (pretul sau este aproximativ de 6 ori mai mare decat cel al aurului), este de culoare alb-cenusie, cu un puternic efect reflectant si face parte din grupa metalelor platinice. Denumirea rodiului provine din cuvantul grec “rhodon” care inseamna trandafir. Este un metal nobil, rezistent la coroziune si oxidare in aer umed, descoperit la inceputul secolului al XIX-lea. Rodiul are rezistenta 6 pe scala Mohs (in comparatie cu aurul sau argintul care au 2.5). Datorita acestui fapt, rodiul creste durabilitatea oricarei bijuterii din argint sau aur alb pe care o placheaza. Procesul de placare se numeste
galvanizare sau rodinare.
Multe persoane sufera de pe urma PH-ului pielii ridicat, astfel ca bijuteriile din argint se oxideaza mult mai repede decat procesul normal. Prin apelarea la acest proces de rodinare a argintului, se va intarzia innegrirea acestuia. Rodinarea bijuteriilor din aur alb sau argint aduce un plus de
stralucire pieselor, care, in urma acestui procedeu, nu mai necesita lustruire sau curatare periodica fiindca primesc un aspect lucios si nobil, de aur alb. Bijuteriile vor avea
durabilitate crescuta, devin mai rezistente la zgariere si abraziune. Rodiul
nu contine nichel, piesele astfel obtinute fiind hipoalergenice si recomandate persoanelor sensibile. Totodata, placarea bijuteriilor din argint cu rodiu, le aduce acestora, o
calitate superioara, pretul rodiului fiind mai mare decat pretului argintului.
Multe persoane au dezvoltat o
alergie pentru acest metal. Un alt dezavantaj este faptul ca rodinarea ramane totusi un placaj si acest lucru inseamna ca
se va curata odata cu trecerea timpului (in cat timp depinde de cat de des porti piesa respectiva) si va trebui sa va replacati bijuteriile periodic. In mod normal, rodinarea trebuie refacuta odata la cativa ani, cu toate ca nu exista o perioada fixa. In plus, rodinarea
nu mai permite patinarea pieselor de argint, oxidarea gravarii in adancime, innegrirea practic a detaliilor de pe o suprafata gravata.